r/AsaCumEramOdata • • 19d ago

Reguli pentru r/AsaCumEramOdata

10 Upvotes
  1. Se aplica Reddit Content Policy / Reddit Content Policy applies.
  2. Din România, despre România sau despre români/From Romania, about Romania or Romanians.
  3. Fără politică / No politics
  4. Vor fi preferate fotografiile care prezinta persoane. / Photos showing people will be preferred.
  5. Fotografii mai vechi de 25 ani. / Photos older than 25 years
  6. In titlu mentionati anul, decada sau perioada. / In the title mention the year, decade or period.
  7. Daca e posibil mentionati sursa in comentarii / If possible, mention the source in the comments
  8. Fotografiile(articolele) ce va apartin - marcaj OC / Mark original posts as OC (Original Content)

r/AsaCumEramOdata • • 5h ago

evul mediu CUM ERAU DESCRIȘI ROMÂNII DIN TRANSILVANIA

28 Upvotes

Există în istoria românilor o parte despre care vorbim prea puțin: cum trăiau oamenii de rând, cei lipsiți de privilegii, într-o societate în care statutul social și drepturile nu erau aceleași pentru toți.

Călătorii străini care au trecut prin Transilvania au lăsat mărturii despre acești oameni.

Nu toate sunt măgulitoare. Unele conțin prejudecățile epocii și trebuie citite cu spirit critic. Dar tocmai de aceea sunt interesante: ne permit să vedem lumea de atunci și prin ochii unor observatori din afară.

GEORG REICHERSTORFFER – SECOLUL AL XVI-LEA

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, Georg Reicherstorffer, diplomat și călător german, descria comunitățile românești din Transilvania și Maramureș.

El observa că românii trăiau adesea în sate și așezări retrase, ocupându-se în special cu creșterea animalelor:

„...un neam de oameni foarte aspru, hrănindu-se din cirezi și turme...”

Este o imagine a unei populații rurale, în mare parte pastorale, care trăia în zone mai greu accesibile.

Cuvântul „aspru” trebuie însă înțeles în context. Nu înseamnă neapărat „rău”, ci poate descrie un mod de viață dur, adaptat condițiilor în care trăiau.

ANTON VERANCSICS – SECOLUL AL XVI-LEA

Mult mai directă este mărturia lui Anton Verancsics, umanist, diplomat și arhiepiscop de Esztergom, care a cunoscut Transilvania în secolul al XVI-lea.

Despre românii din Transilvania el scria că, deși erau numeroși:

„...nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor...”

Cu o excepție importantă: unii dintre românii din Țara Hațegului fuseseră înnobilați datorită serviciului militar și participării la luptele împotriva turcilor.

Despre restul, Verancsics spune:

„Ceilalți sunt oameni de rând și iobagi ai ungurilor...”

Și descrie condițiile lor de viață:

„...aceștia, împreună cu turmele lor, duc o viață nenorocită...”

Mai spune că mulți dintre ei locuiau în zone retrase și greu accesibile, „prin munți și păduri”.

Este una dintre mărturiile care ne arată cel mai clar diferența dintre statutul social al românilor și al stărilor privilegiate ale Transilvaniei.

Dar există și o nuanță foarte interesantă în relatarea lui Verancsics: serviciul militar putea schimba statutul social al unor români.

Cei care se remarcaseră în luptele împotriva turcilor puteau fi răsplătiți cu înnobilarea.

AUGUSTE DE GÉRANDO – 1845

Trei secole mai târziu, francezul Auguste de Gérando, care a călătorit prin Transilvania, găsește o populație românească numeroasă, dar aflată încă într-o poziție socială inferioară.

El formulează extrem de dur:

„Dans l’origine, les Valaques formèrent en Transylvanie la race vaincue, c’est-à-dire la classe des serfs.”

„La origine, valahii formau în Transilvania rasa învinsă, adică clasa șerbilor.”

Este expresia de la care pornește și titlul acestei postări.

Gérando descrie și sărăcia românilor.

Dar, în același timp, observă ceva care îl impresionează: ospitalitatea lor: „Les Valaques sont fort hospitaliers.”

„Valahii sunt foarte ospitalieri.”

El spune că, oricât de săraci ar fi, aceștia împart din puțina lor hrană chiar și cu cei mai săraci decât ei.

Descrie și obiceiul de a pune apă la marginea drumului pentru călătorii însetați.

Apoi ajunge la calitățile militare ale românilor:

„Le Valaque n’est pas naturellement belliqueux : cependant, une fois enrôlé, il sert en bon soldat.”

„Valahul nu este în mod natural războinic: totuși, odată înrolat, servește ca un bun soldat.”

Iar despre rezistența lor spune:

„S’il n’a pas la furia, l’élan du Hongrois, il a plus que lui l’opiniâtreté de la résistance.”

„Dacă nu are furia și elanul ungurului, are mai mult decât acesta încăpățânarea rezistenței.”

Gérando notează chiar și expresia:

„Dă pe moarte.”

și o interpretează ca expresie a hotărârii și rezistenței.

Apoi vine una dintre cele mai interesante observații:

„Quel qu’ait été l’abaissement des Valaques, ils se relèveront indubitablement...”

„Oricât de mare ar fi fost înjosirea valahilor, ei se vor ridica fără îndoială...”

Și explică de ce:

„...car ils sont capables d’un développement rapide.”

„...pentru că sunt capabili de o dezvoltare rapidă.”

Iar Gérando revine la problema statutului social și amintește un fapt esențial:

„...un certain nombre d’entre eux furent anoblis pour prix du service militaire.”

„...un anumit număr dintre ei au fost înnobilați drept răsplată pentru serviciul militar.”

Astfel, în aceeași mărturie apar două realități care merită puse una lângă alta:

români aflați în clasa șerbilor
și
români care, prin serviciul militar, au ajuns să fie înnobilați.

Nu avem, așadar, o imagine simplă.

Avem o populație care a cunoscut sărăcia, lipsa privilegiilor și dependența socială, dar despre care observatorii străini consemnează în același timp ospitalitatea, rezistența, capacitatea de muncă și aptitudinile militare.

Și aici se află una dintre cele mai importante lecții ale acestor mărturii. Un statut social inferior nu este același lucru cu o valoare umană inferioară.

Românii descriși în aceste relatări nu apar doar ca „iobagi” în documentele epocii. Apar ca oameni care munceau, supraviețuiau în condiții grele, își ajutau semenii, luptau și, uneori, reușeau chiar să-și schimbe statutul social.

Iar mărturiile lor nu trebuie nici idealizate, nici ignorate.

Trebuie citite.

______________________

SURSE:

• Anton Verancsics (Antonius Verantius), relatarea despre Transilvania, sec. XVI, în colecția Călători străini despre Țările Române.
• Georg Reicherstorffer, Chorographia Transylvaniae, sec. XVI.
• Auguste de Gérando, La Transylvanie et ses habitants, Paris, 1845, cap. XIII – „Les Valaques”.

FOTO: Familie de români pădureni din satul Meria, Munții Poiana Ruscă, județul Hunedoara, 1911.
Fotografie: Sándor Beluleszko (Alexandru Belulescu, 1879–1914).
Sursa: Erdély története / Wikimedia Commons – domeniu public.

Imaginea a fost îmbunătățită și restaurată digital cu ajutorul inteligenței artificiale, cu scop ilustrativ.CUM ERAU DESCRIȘI ROMÂNII DIN TRANSILVANIAExistă în istoria românilor o parte despre care vorbim prea puțin: cum trăiau oamenii de rând, cei lipsiți de privilegii, într-o societate în care statutul social și drepturile nu erau aceleași pentru toți.Călătorii străini care au trecut prin Transilvania au lăsat mărturii despre acești oameni.Nu toate sunt măgulitoare. Unele conțin prejudecățile epocii și trebuie citite cu spirit critic. Dar tocmai de aceea sunt interesante: ne permit să vedem lumea de atunci și prin ochii unor observatori din afară. GEORG REICHERSTORFFER – SECOLUL AL XVI-LEAÎn prima jumătate a secolului al XVI-lea, Georg Reicherstorffer, diplomat și călător german, descria comunitățile românești din Transilvania și Maramureș.El observa că românii trăiau adesea în sate și așezări retrase, ocupându-se în special cu creșterea animalelor:„...un neam de oameni foarte aspru, hrănindu-se din cirezi și turme...”Este o imagine a unei populații rurale, în mare parte pastorale, care trăia în zone mai greu accesibile.Cuvântul „aspru” trebuie însă înțeles în context. Nu înseamnă neapărat „rău”, ci poate descrie un mod de viață dur, adaptat condițiilor în care trăiau. ANTON VERANCSICS – SECOLUL AL XVI-LEAMult mai directă este mărturia lui Anton Verancsics, umanist, diplomat și arhiepiscop de Esztergom, care a cunoscut Transilvania în secolul al XVI-lea.Despre românii din Transilvania el scria că, deși erau numeroși:„...nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor...”Cu o excepție importantă: unii dintre românii din Țara Hațegului fuseseră înnobilați datorită serviciului militar și participării la luptele împotriva turcilor.Despre restul, Verancsics spune:„Ceilalți sunt oameni de rând și iobagi ai ungurilor...”Și descrie condițiile lor de viață:„...aceștia, împreună cu turmele lor, duc o viață nenorocită...”Mai spune că mulți dintre ei locuiau în zone retrase și greu accesibile, „prin munți și păduri”.Este una dintre mărturiile care ne arată cel mai clar diferența dintre statutul social al românilor și al stărilor privilegiate ale Transilvaniei.Dar există și o nuanță foarte interesantă în relatarea lui Verancsics: serviciul militar putea schimba statutul social al unor români.Cei care se remarcaseră în luptele împotriva turcilor puteau fi răsplătiți cu înnobilarea. AUGUSTE DE GÉRANDO – 1845Trei secole mai târziu, francezul Auguste de Gérando, care a călătorit prin Transilvania, găsește o populație românească numeroasă, dar aflată încă într-o poziție socială inferioară.El formulează extrem de dur:„Dans l’origine, les Valaques formèrent en Transylvanie la race vaincue, c’est-à-dire la classe des serfs.”„La origine, valahii formau în Transilvania rasa învinsă, adică clasa șerbilor.”Este expresia de la care pornește și titlul acestei postări.Gérando descrie și sărăcia românilor.Dar, în același timp, observă ceva care îl impresionează: ospitalitatea lor: „Les Valaques sont fort hospitaliers.”„Valahii sunt foarte ospitalieri.”El spune că, oricât de săraci ar fi, aceștia împart din puțina lor hrană chiar și cu cei mai săraci decât ei.Descrie și obiceiul de a pune apă la marginea drumului pentru călătorii însetați.Apoi ajunge la calitățile militare ale românilor:„Le Valaque n’est pas naturellement belliqueux : cependant, une fois enrôlé, il sert en bon soldat.”„Valahul nu este în mod natural războinic: totuși, odată înrolat, servește ca un bun soldat.”Iar despre rezistența lor spune:„S’il n’a pas la furia, l’élan du Hongrois, il a plus que lui l’opiniâtreté de la résistance.”„Dacă nu are furia și elanul ungurului, are mai mult decât acesta încăpățânarea rezistenței.”Gérando notează chiar și expresia:„Dă pe moarte.”și o interpretează ca expresie a hotărârii și rezistenței.Apoi vine una dintre cele mai interesante observații:„Quel qu’ait été l’abaissement des Valaques, ils se relèveront indubitablement...”„Oricât de mare ar fi fost înjosirea valahilor, ei se vor ridica fără îndoială...”Și explică de ce:„...car ils sont capables d’un développement rapide.”„...pentru că sunt capabili de o dezvoltare rapidă.”Iar Gérando revine la problema statutului social și amintește un fapt esențial:„...un certain nombre d’entre eux furent anoblis pour prix du service militaire.”„...un anumit număr dintre ei au fost înnobilați drept răsplată pentru serviciul militar.”Astfel, în aceeași mărturie apar două realități care merită puse una lângă alta:români aflați în clasa șerbilor
și
români care, prin serviciul militar, au ajuns să fie înnobilați. Nu avem, așadar, o imagine simplă.Avem o populație care a cunoscut sărăcia, lipsa privilegiilor și dependența socială, dar despre care observatorii străini consemnează în același timp ospitalitatea, rezistența, capacitatea de muncă și aptitudinile militare.Și aici se află una dintre cele mai importante lecții ale acestor mărturii. Un statut social inferior nu este același lucru cu o valoare umană inferioară.Românii descriși în aceste relatări nu apar doar ca „iobagi” în documentele epocii. Apar ca oameni care munceau, supraviețuiau în condiții grele, își ajutau semenii, luptau și, uneori, reușeau chiar să-și schimbe statutul social.Iar mărturiile lor nu trebuie nici idealizate, nici ignorate.

Trebuie citite...

SURSE:• Anton Verancsics (Antonius Verantius), relatarea despre Transilvania, sec. XVI, în colecția Călători străini despre Țările Române.
• Georg Reicherstorffer, Chorographia Transylvaniae, sec. XVI.
• Auguste de Gérando, La Transylvanie et ses habitants, Paris, 1845, cap. XIII – „Les Valaques”.FOTO: Familie de români pădureni din satul Meria, Munții Poiana Ruscă, județul Hunedoara, 1911.
Fotografie: Sándor Beluleszko (Alexandru Belulescu, 1879–1914).
Sursa: Erdély története / Wikimedia Commons – domeniu public.


r/AsaCumEramOdata • • 21h ago

'80 Cupa Campionilor Europeni la Fotbal 1985-1986! STEAUA Bucuresti

Thumbnail
gallery
93 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 20h ago

Anii 2000

Post image
68 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 5h ago

1920-1940 Sărbătoarea Unirii Dobrogei cu România, 50 de ani de la unire, poza din Noiembrie 1928

3 Upvotes

Noiembrie 1928. Sărbătoarea Unirii Dobrogei cu România, la împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric din 14 noiembrie 1878.

În Gara Constanța este realizată o fotografie de o extraordinară valoare istorică: legendarul Peneș Curcanul, alături de veteranii Războiului de Independență, veniți să participe la festivitățile dedicate semicentenarului unirii Dobrogei cu România.

Constanța trăia zile de mare emoție și mândrie națională. După o jumătate de secol, cei care luptaseră pentru independența țării se reuneau la malul Mării Negre, ca martori ai transformării Dobrogei într-o regiune modernă a României.

Printre acești eroi se afla și celebrul sergent Constantin Țurcanu din Vaslui, cunoscut sub numele de „Peneș Curcanul”, datorită poeziei lui Vasile Alecsandri. Participase la luptele de la Grivița, în rândurile Regimentului 13 Dorobanți, devenind unul dintre simbolurile Războiului de Independență.

Dar locul în care a fost realizată fotografia are, la rândul său, o istorie extraordinară.

Constanța avea cale ferată înaintea Bucureștiului!

În anul 1860, când în Principatele Unite nu exista încă nicio cale ferată, locomotivele englezești circulau deja între Constanța și Cernavodă, legând portul de la Marea Neagră de Dunăre.

Linia Constanța–Cernavodă, lungă de aproape 66 de kilometri, fusese construită și administrată de compania britanică Danube and Black Sea Railway Company Limited, într-o perioadă în care Dobrogea se afla încă sub stăpânirea Imperiului Otoman.

Era o realizare tehnică remarcabilă pentru acele vremuri, destinată să scurteze drumul mărfurilor transportate pe Dunăre către Marea Neagră, evitând traseul dificil prin gurile fluviului.

Prima gară a Constanței, construită inițial din lemn, deservea atât călătorii, cât și comerțul maritim. Prin acest loc treceau cereale, mărfuri, negustori otomani, marinari britanici și ingineri europeni, într-un oraș-port care începea să capete un caracter cosmopolit.

Abia în 1869, nouă ani mai târziu, avea să fie inaugurată linia București–Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret, prima gară a Capitalei.

Cu alte cuvinte, atunci când locomotivele cu abur circulau deja la Constanța, Bucureștiul încă nu avea gară.

După 1878, odată cu unirea Dobrogei cu România, calea ferată Constanța–Cernavodă a devenit o legătură strategică pentru dezvoltarea regiunii. În 1882, statul român a răscumpărat linia de la compania britanică, integrând-o în rețeaua feroviară națională.

Apoi, în 1895, inaugurarea monumentalului Pod Regele Carol I de la Cernavodă, construit de inginerul Anghel Saligny, a legat definitiv Dobrogea pe calea ferată de restul țării.

Constanța avea să devină una dintre marile porți feroviare ale Europei.

Prin legăturile feroviare internaționale și serviciile maritime din port, orașul a devenit un punct important pe harta marilor călătorii europene. Trenurile de lux, precum celebrul Orient Express ori Oostende–Constantza, aduceau călători din Occident către Marea Neagră, de unde aceștia își continuau drumul pe mare spre Orient.

Iar în 1906 începea o altă poveste fascinantă: trenul spre Mamaia, care timp de aproximativ șase decenii avea să lege Constanța de stațiunea devenită simbolul litoralului românesc.

Privind însă fotografia din noiembrie 1928 descoperim întâlnirea dintre două istorii: cea a oamenilor care au luptat pentru independența României și cea a celor care au construit România modernă.

La 50 de ani de la UNIREA Dobrogei cu România, Peneș Curcanul și camarazii săi se aflau din nou împreună, nu pe câmpul de luptă, ci la marea sărbătoare a Dobrogei românești.

În jurul lor se ridicase o lume nouă: drumuri pietruite, căi ferate, poduri, porturi și orașe moderne. O Românie pe care o văzuseră crescând și transformându-se sub ochii lor.

Foto: Gara Constanța, noiembrie 1928. Peneș Curcanul și veteranii Războiului de Independență, la marea sărbătoare a 50 de ani de la unirea Dobrogei cu România (1878–1928).


r/AsaCumEramOdata • • 20h ago

1947-1960 Cosmetizarea realității – colectivizarea agriculturii în imaginile propagandei comuniste Fotografiile din presa comunistă falsificau realitatea, prezentând, în locul ţăranilor hăituiţi de veşnica „lămurire” a activiştilor sau deportaţi pentru că s-au răzvrătit, ipostaze „realist-socialiste”, regizat

Thumbnail
gallery
37 Upvotes

Arhitectura Primară a Sacrificiului: Economia Politică a Extracției Rurale în Statele de Tip Sovietic Privită prin prisma istoriei economice comparate, a sociologiei rurale și a teoriei tranziției socialiste, excluderea sistematică a țărănchimii din plasele de siguranță socială (pensii, asigurări de sănătate, salarizare monetară) nu reprezintă o simplă „lagună legislativă” sau o neglijență birocratică. Este vorba despre o strategie macro-structurală deliberată de acumulare primitivă de capital, operată în absența accesului la piețele financiare internaționale sau la creditul privat. În ambele cazuri – analizate prin fapte puțin cunoscute, cadre teoretice riguroase și mecanisme de psihologie instituțională – statul a funcționat ca o corporație extractivă totalitară, folosind mediul rural drept colonie internă.

  1. Unghiul Academic și Teoretic: Acumularea Socialistă Primitivă și „Tributul Agrar” În economia clasică marxistă, capitalismul s-a născut printr-o „acumulare primitivă” (exproprierea violentă a țăranilor de pe pământurile comune și transformarea lor în proletariat urban, descrisă de Marx în Capitalul). Însă regimurile de tip sovietic s-au confruntat cu un paradox istoric: cum să realizezi revoluția industrială (trecerea de la plugul de lemn la oțelării și rafinării) într-o țară predominant agrară, săracă, izbucnită dintr-un fundal pre-industrial, fără capital străin și fără piețe de capital? Răspunsul teoretic a fost formulat brutal de economistul sovietic Evgheni Preobrajenski în anii 1920 sub conceptul de „acumulare socialistă primară”. Preobrajenski a argumentat că statul socialist nu poate conta pe un excedent voluntar generat de piață, ci trebuie să extragă surplusul din sectorul pre-socialist (agricultura mic-burgheză) prin mijloace economice și extraeconomice coercitive.
  • Extracția fără echivalent: Sectorul agrar a fost transformat într-un furnizor net de resurse (grâne, carne, materii prime, forță de muncă ieftină) care primea în schimb bunuri industriale supraevaluate calitativ și cantitativ slab.
  • Absența drepturilor sociale ca pârghie de cost: Prin excluderea de la pensii și salarizare monetară fixă, țărănimea nu a intrat în ecuația costurilor de producție pe termen lung ale statului. Statul nu trebuia să constituie fonduri de rezervă actuariale pentru bătrâneța țăranilor, deoarece costul reproducerii forței de muncă rurale era externalizat integral spre economia de subzistență a gospodăriei individuale (lăsată la dimensiuni microscopice: „lotul în folosință personală”).
  1. Fapte puțin cunoscute: Mecanismele oculte ale jefuirii rurale Pentru a înțelege cum a funcționat această mașinărie în practică, trebuie privite câteva instrumente de inginerie fiscală și administrativă rar mediatizate:
  • Moneda internă fictivă și „Munca Zile”: În numeroase etape ale colectivizării, remunerarea țăranilor în cadrul cooperativelor nu se făcea în bani lichidi, ci în unități de cont numite „zile-muncă” (trudodni în spațiul sovietic, reflectate în mecanismele CAP-urilor). La sfârșitul anilor agricoli, dacă rămânea ceva după ce statul își încasa cotele obligatorii și își făcea rezervele strategice, restul de bani sau produse se împărțea fragmentar. Mulți țărani au lucrat ani de zile pur și simplu pe „bife” pe o hârtie, fără a atinge o bancnotă, fiind dependenți exclusiv de supraviețuirea pe lotul de 0,15–0,25 hectare lăsat pe lângă casă.
  • Sistemul pașapoartelor interne și sechestrul geografic: În anii ’50–’60, populația rurală din statele est-europene și din Asia socialistă nu deținea acte de identitate de tip urban sau dreptul la liberă circulație. În România, buletinul de identitate rural diferențiat sau lipsa vizei de flotant transformau mutarea la oraș într-o infracțiune (infracțiunea de vagabondaj sau trecerea frauduloasă a barierelor administrative). Țăranul era juridic fixat de sol, devenind o formă de iobag modern reglementat birocratic.
  • Prețurile de rechiziție vs. Prețurile de piață: Statul impunea cote obligatorii de livrare la prețuri stabilite administrativ care reprezentau adesea sub 10–15% din valoarea reală de piață a mărfii. Practic, diferența uriașă era o formă mascată de impozitare pe venitul agricol, dar mult mai brutală decât orice impozit fiscal cunoscut în lumea occidentală, deoarece nu ținea cont de calamități naturale, secetă sau falimentul gospodăriei.
  1. Psihoistoria și Psiho-economia: Trauma tăcerii și "Nihilismul Social" Din perspectivă psihoistorică, modul în care a fost tratată țărănimea a generat o falie tectonică în mentalul colectiv național, ale cărei efecte se resimt și astăzi.
  • Sindromul "Gospodăriei de Avarie" (Autonomia de Supraviețuire): Deoarece statul a demonstrat timp de decenii că lumea rurală nu înseamnă decât o rezervă de exploatare, țărănimea (și descendenții ei direcți mutați la oraș) au dezvoltat o neîncredere viscerală față de orice instituție publică. Reacția psihologică la riscul sistemic a fost construirea unui individualism defensiv extrem: „Niciodată să nu te bazezi pe ce îți promite statul; baza ta este pământul, cămara proprie, animalele din ogradă și banii ținuți la saltea sau în formă fizică”.
  • Apatia civică și alienarea instituțională: Răspunsul pasiv al țăranului la distrugerea universului său tradițional a fost o formă de rezistență tăcută – reducerea productivității pe tarlaua colectivizată și concentrarea întregii energii pe micul lot privat. Această schizofrenie economică (o zi muncită prost pentru stat, o noapte muncită cu sârg pentru propria ogradă) a instituit un model cultural de cinism instituțional: legea este un instrument ostil al altcuiva, pe care trebuie să înveți să îl ocolești pentru a supraviețui.
  1. Concluzia Sistemică: De la Extracție la Abandonul Demografic Strategia de bază a fost una de epuizare calculată. Statul socialist a tratat satele ca pe o mină de cărbune a demografiei și a resurselor alimentare: a extras tot ce a putut pe parcursul a două-trei decenii, refuzând să reinvestească în infrastructura socială de bătrânețe sau în modernizarea structurală a agriculturii (dincolo de mecanizarea masivă, dar ineficientă a marilor parcele). Când sistemul s-a prăbușit, satele erau deja îmbătrânite, lipsite de capital uman tânăr (migrat forțat spre uzine sau lăsat fără perspective), iar tranziția postdecembristă nu a făcut decât să dea lovitura de grație prin retrocedări fragmentate și lipsa unor politici de reconversie. Astfel, excluderea istorică a țărănchimii de la beneficiile statului modern nu a fost un accident al istoriei, ci piesa de rezistență prin care s-a finanțat o modernizare industrială iluzorie, clădită pe spinarea celor care nu aveau voce politică să se apere.

Ce se urmărea exact să se obțină, privit prin ochii unui planificator de stat din anii 1950, fără dioptrii morale?

  1. Problema fundamentală a planificatorului: Ecuația industrializării fără capital Orice lider sau economist care a preluat o țară predominant agrară în secolul XX (fie că vorbim despre URSS în anii '20, Europa de Est după 1945 sau China după 1949) s-a confruntat cu o problemă de aritmetică economică implacabilă:
  • Premisa: Țara era săracă, fără rezerve valutare, fără investitori străini dispuși să riște capital și fără o piață de capital internă.
  • Obiectivul: Construirea rapidă a uneibaze industriale grele (oțelării, energie, infrastructură, utilaj mecanic și capacități militare). Fără oțel și energie, o națiune era vulnerabilă militar și economic la prima criză internațională.
  • Blocajul: Fabricile, furnalele și uzinele nu se puteau cumpăra cu grâu sau cu munci agricole; ele trebuiau plătite în valută sau prin echipamente industriale grele importate (adesea din Occident sau din URSS).
  1. Soluția structurală: Transferul forțat de surplus (Modelul de planificare centralizată) În lipsa unei piețe libere care să aloce capitalul prin prețuri și profituri, statul a trebuit să inventeze un mecanism artificial de mutare a resurselor de unde erau (în agricultură) acolo unde era nevoie de ele (în industrie). Logica obiectivă a acestui transfer s-a bazat pe trei pârghii economice reci:
  • Extragerea excedentului agricol prin prețuri controlate (Monopolul de stat): Dacă statul ar fi cumpărat grâul, carnea și laptele de la țărani la prețurile pieței globale sau la un preț care să reflecte munca depusă, costul vieții în orașe ar fi explodat. Pentru a menține salarii mici în noile fabrici, statul a fixat administrativ prețurile produselor agricole la un nivel minim absolut. Diferența dintre prețul mic plătit producătorului și prețul real sau valoarea rezultată din prelucrare devenea „fondul de acumulație” al statului – banii cu care se cumpărau utilajele pentru uzine.
  • Externalizarea costurilor sociale (De ce țăranii nu aveau nevoie de pensii de stat): Într-o economie industrială modernă, statul finanțează pensiile și asigurările sociale dintr-o taxă pe valoarea adăugată sau pe salariu. Dar în faza de pornire, industria nu producea încă suficient profit net pentru a susține o populație inactivă.

    • Logica economică a epocii: Gospodăria țărănească tradițională era o unitate economică auto-suficientă (producea propria hrană, combustibil și adăpost). Prin urmare, planificatorii au considerat că mediul rural se poate întreține singur la bătrânețe prin autoconsum și solidaritate familială, eliberând astfel fondurile limitate ale statului pentru a fi investite integral în active fixe (fabrici, baraje, căi ferate).
  • Fixarea populației pe sol (Imobilitatea dirijată): Dacă migrația de la sat la oraș ar fi fost liberă și necontrolată într-un moment în care industria abia se forma, milioane de oameni s-ar fi mutat în centrele urbane căutând un nivel de trai mai bun. Orașele nu aveau capacitatea fizică să-i absoarbă (nu existau locuințe, spitale sau rețele de apă pentru o masă atât de uriașă). Mai mult, un exod masiv ar fi prăbușit producția agricolă prin lipsa de brațe de muncă. Controlul strict (sistemul de buletine/vize de flotant sau hukou) a fost, din perspectiva planificatorului, o măsură de raționalizare demografică pentru a corela exact numărul de muncitori din orașe cu numărul de locuri de muncă nou-create în fabrici.
  1. Privire de ansamblu: A fost o „strategie”, nu o conspirație malefică Dacă privim lucrurile prin prisma teoriei modernizării autoritare (sau a ceea ce economiștii numesc state-led capital accumulation), rezultatul urmărit a fost obținut: economiile predominant agrare s-au transformat, în câteva decenii, în societăți industrializate-urbane.
  • Prețul plătit: Acest model a tratat populația rurală nu ca pe un cetățean cu drepturi universale de la prima etapă, ci ca pe o resursă de tranziție – o bază demografică și biologică menită să suporte efortul fizic și financiar al primului val de industrializare.
  • Eroarea sistemică: Modelul a funcționat extrem de eficient în faza sa extensivă (mutarea oamenilor de la sapă la strung), dar a devenit complet rigid și ineficient pe termen lung, deoarece o economie modernă nu poate inova sau nu poate crește calitativ dacă își sugrumă piața internă și își tratează propria populație rurală ca pe un factor de producție ieftin. Așadar, nu a fost vorba despre un plan diabolic de a chinui oameni, ci despre o matematică economică de o brutalitate asumată, în care supraviețuirea și puterea geopolitică a statului au fost puse pe primul loc, iar costurile sociale au fost externalizate integral asupra sectorului care nu avea pârghii politice să se opună.

r/AsaCumEramOdata • • 1d ago

1947-1960 Vedere din Piața Unirii către Hala Unirii și Splaiul Independenței

Post image
82 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 20h ago

Primele rânduri românești cu grafie latină „românească” au fost scrise de o femeie: domnița Ilinca Leurdeanu, fata lui Pătrașcu Vodă

Thumbnail gallery
18 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 1d ago

1920-1940 Urmările cutremurului din 10 noiembrie 1940

Thumbnail
gallery
106 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 2d ago

1940-1947 Mihail Ghelmegeanu ține un discurs în cadrul manifestației Frontului Renașterii Naționale, filiala Ilfov, pe Stadion Venus din Capitală Descriere: Politicianul Mihail Ghelmegeanu ține un discurs în fața audienței, în cadrul manifestației organizată de partidul unic, Frontul Renașterii Naționale

Post image
20 Upvotes

filiala Ilfov, pe Stadionul Venus din Capitală. Ghelmegeanu, aflat în funcția de Ministru al Afacerilor Interne, poartă uniformă militară, la fel ca restul adunării și oficialilor, ținuta obligatorie din timpul regimului dictatorial al lui Carol al II-lea. Alți oficiali se regăsesc la pupitrul amplasat pe teren, urmărind discursul. Din tribune, participanții asistă la manifestația formațiunii politice, stadionul fiind plin.

Personaje: Mihail Ghelmegeanu; oficiali; membrii F.R.N.; participanți.

Localizare: București

An: 1940


r/AsaCumEramOdata • • 2d ago

1920-1940 Nifon Criveanu în curtea Palatului Regal pentru ceremonia de învestitură ca Mitropolit al Olteniei, Râmnicului și Severinului (14 decembrie 1939) Descriere: În imagine, Nifon Criveanu se află într-o trăsură, alături de un bărbat îmbrăcat în uniforma FRN (Frontul Renașterii Naționale)

Post image
17 Upvotes

îndreptându-se spre Palatul Regal din București, unde urma să primească învestitura în funcția de Mitropolit al Olteniei, Râmnicului și Severinului. Ceremonia a avut loc la 14 decembrie 1939. În planul secund se disting mai mulți ofițeri ai Gărzii Palatului, prezenți pentru asigurarea protocolului și a securității ceremoniei. Potrivit relatărilor din presa vremii, cortegiul oficial care l-a însoțit pe Nifon Criveanu a fost deschis de un detașament de cavalerie, subliniind caracterul solemn și oficial al deplasării către Palatul Regal.

Personaje: Nifon Criveanu, mitropolit al Olteniei, Râmnicului și Severinului; ofițeri; preot; oficiali

Localizare: Palatul Regal, București

An: 1938


r/AsaCumEramOdata • • 3d ago

1940-1947 Soldați români pozand lângă un portret a lui Stalin

Post image
158 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 3d ago

Am luat 2 filme Orwo de la un targ din Iasi si cand le-am desfacut am realizat ca sunt deja trase. Asa ca le-am scanat.

Thumbnail gallery
80 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

'60 Cincisprezece sticle de Coca-Cola, o sută de grame de cafea și un referat către șef.

Post image
205 Upvotes

7 iunie 1967, la Uniunea Artiștilor Plastici. Urmează vizita unui demnitar cubanez, Juan Marinello Vidaurreta, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cuba și ambasador la UNESCO, potrivit documentului. Printre gazde se numără Ion Jalea, Ion Irimescu, Ovidiu Maitec și alți artiști mai cu moț. Nouă persoane, dacă-i socotim pe toți cei din referat. Pentru ele se solicită aprobarea cumpărării a cincisprezece sticle de Coca-Cola și a o sută de grame de cafea.

Și aici începe comedia involuntară a documentului.

În primul rând, avem un reprezentant al Cubei comuniste, în plin Război Rece, căruia gazdele române se pregătesc să-i ofere Coca-Cola, unul dintre cele mai recognoscibile simboluri comerciale ale capitalismului american. „Imperialismul“ era combătut ideologic, dar putea fi servit la sticlă, cu aprobarea conducerii.

Apoi, disproporția dintre solemnitatea procedurii și modestia cheltuielii. Un serviciu de relații externe redactează un referat, îl datează, îl semnează și îl înaintează spre aprobare. O întreagă ceremonie birocratică, în care tot ridicolul se naște din confruntarea dintre limbajul solemn al instituției, cantitățile gospodărești și prestigiul diplomatic al vizitei.

Arhivele păstrează nu numai marile decizii ale puterii, ci și acest gen de ritualuri. Din asemenea hârtii putem reconstitui viața cotidiană a instituțiilor, ierarhiile lor, mecanismele de aprobare, raportul dintre responsabilitate și inițiativă. Uneori, o banală cerere de aprovizionare dezvăluie mai mult despre atmosfera unei epoci decât un discurs oficial de două ore. Și ar fi interesant să adunăm asemenea documente într-un volum despre absurdul birocratic al comunismului, cu facsimile și comentarii istorice. Nu neapărat pentru umorul involuntar, deși unele sunt irezistibile, cât pentru a vedea îndeaproape felul în care un sistem se manifesta în cele mai neînsemnate gesturi administrative. Actorul Eusebiu Ștefănescu a pus, la un moment dat, în circulație o adeverință prin care „organele“ îi îngăduiau să poarte plete „din motive actoricești“.

🌱

P.S. Nu știm dacă „referatul“ a fost aprobat, iar comunistul cubanez a băut până la urmă conținutul burghez, capitalist și american al sticlei repartizate.


r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

'90 Piata constitutiei, 1990

Thumbnail
gallery
331 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

'90 Complexul-Palatul Piarist / Liceul Piarist trecut si prezent, Timisoara 19

Thumbnail
gallery
63 Upvotes

" Ansamblul este construit între 1908-1909 în stil art nouveau de Ordinul Piarist, fiind proiectat de arhitectul-şef al oraşului László Székely(cel mai bun) împreună cu arhitectul Alexander Baumgarten. Lucrările  de execuție revin firmei arhitectului şi constructorului Timişorean Arnold Merbl." Nota personala: Acoperisul Liceului+Bisericii a fost schimbat doar cu donatiile de la Unguri+donatii locale bisericesti. (De pe fațada principală a complexului piarist au fost îndepărtate în 1934 statuile Sfântului Ștefan (István) și a Sfântului Emeric (Imre), realizate de sculptorul György Kiss. În anul 1938 au sfinţite două clopote şi montate în turnul bisericii, turnate de meşterul Anton Novotny din Timișoara, care le-au înlocuit pe cele rechiziţionate în timpul Primului Război Mondial.)

Scurt istoric

Primul gimnaziu al Ordinului Piarist, ordin calugaresc de rit romano-catolic preocupat de educarea tineretului, inaugurat în 1751, a fost ridicat de nobilul sârb Iacob Bibici şi soţia sa Margareta Tomian pe moşia lor din Sântana. Împăratul Iosif al II-lea a dat ordin în 1784 ca internatul gimnaziului să fie închis, iar din 1788 locaţia a fostatribuită spitalului militar al garnizoanei. Astfel piariştii sunt nevoiţi să se mute în Timişoara. Piariştii primesc în folosinţă biserica franciscanilor veniţi din Bosnia, zidită în perioada 1733-1736, în stil baroc, până în 1911 când a fost demolată.

Din 1802 gimnaziul piarist se extinde treptat. În 1841 devine gimnaziu superior fiind ridicat la rangul de liceu, iar din 1850 are 8 clase şi devine liceu complet cu predare în limba germană.Aici predau 12 profesori, se dotează laboratoarele  de fizică și de biologie cu o colecţie de mineralogie şi un ierbar. În perioada 1852–1853 gimnaziul avea 184 elevi, predominanţi fiind cei germani, unguri şi sârbi şi mai puţini români, croaţi şi sloveni din cauza religiei diferite, ortodoxe. Ştefan Szuts a fost primul director piarist.

 
Liceul piarist – cadru multi etnic

În perioada primarului Johann Preyer între anii 1840 - 1850, se promova toleranţa etnică şi confesională, astfel că şi tinerii evrei frecventau Liceul Piarist. Din 1850, predareaîn  limba germană era cea mai uzitată în incinta Liceului Piarist, dar existau şi catedre de limba română şi sârbă. Din 1867 cursurile au fost predate în limba maghiară până în anii 1923 – 1924. Apoi limba de predare devine cea română .

În 1919, crescând numărul de elevi la 1322, se simte necesitatea unui nou liceu, actualul Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga.

În perioada celui de al Doilea Război Mondial, clădirea este grav avariată şi a trecut pe rând sub ocupaţia armatei germane, urmată de armata română şi cea sovietică.

Din anul 1946, în perioada comunistă, activităţile ordinelor călugăreşti ale Bisericii Româno-Catolice au fost interzise. Ca urmare, Complexul Piarist a fost dat în folosinţă Şcolii Politehnice Timişoara, respectiv Facultăţii de Construcţii şi bibliotecii Politehnicii. Facultatea de Electrotehnică este mutată aici în mare parte după 1948, urmată de laboratoarele Facultăţii de Chimie.

 Odată cu dezvoltarea domeniului electrotehnic din anii 1970, e nevoie de un nou sediu dedicat Facultăţii de Electrotehnică, care este mutată  treptat din Complexul Piarist începând din 1976. Sursa; merg.in

Biserica Româno-Catolică solicită retrocedarea clădirii după 1989, acţiune posibilă în 1992, după ce Facultatea de Electrotehnică este mutată complet și  după ce laboratoarele Facultăţii de chimie se mută în 1982 în noul sediu,însa biblioteca abia după 2008.


r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

'80 Veterani ai războiului de independenta

Post image
29 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

1940-1947 Soldat român în drum spre Stalingrad

Post image
30 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

'60 Reflector (1969): furt din depozitele de materiale din Pitești

68 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago Bravo

'60 Bucuresti, Calea Griviței, cinematograful Gh. Doja, schimbat în Feroviarilor, 1966

14 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 4d ago

1920-1940 De prin România

Thumbnail
gallery
15 Upvotes

r/AsaCumEramOdata • • 5d ago Bravo

1947-1960 La noi în sat, zicea mamaia, nu fusese niciun comunist. Când au venit comuniștii la putere, l-au pus primar pe Tata Oaia. Era cel mai leneș om din sat. Oamenii își făceau cruce când au auzit. - Parcă au făcut-o anume, să-și bată joc de noi. Pe vremuri, primarul se alegea dintre oamenii gospodari,

Post image
335 Upvotes

care aveau și ei măcar câteva clase, să știe să citească ce semnează. Tata Oaia nici școală nu avea. Trăia din pomenile de la biserică și din ce-i mai duceau oamenii. Cu toate astea, era o namilă de om. Zicea lumea că, atunci când a sunat prima dată telefonul la primărie, s-a băgat sub birou, dar, fiind așa mare, nu i-a încăput decât capul.

- Chiar așa, mamaie? Ca struțul?

- Chiar așa. Dar așa au făcut mai peste tot. Norocul nostru a fost că la noi nu-s terenuri mari, că-i munte. Nu ne-au colectivizat și-am rămas cu pământul. Dar după ce ne-au luat rușii animalele, câte au găsit, au venit comuniștii să dăm cote pe cele rămase. Pe ruși i-am mai păcălit, dar Tata Oaia era din sat și știa ce are fiecare.

- Ce rost are să pui cel mai leneș om din sat să-l conducă?

- Păi, comuniștii au ciudă pe oamenii harnici și gospodari. Ei vor ca toți să fim la fel. Vor să fie un fel de haiduci, să ia de la cei care au muncit și au mai mult și să dea la cei care au muncit mai puțin sau și-au cheltuit banii prin cârciumi.

- Dar haiducii erau buni.

- Haiducii or fi fost buni. Dar dacă iei tot de la bogați și dai la săraci, iar săracii sunt mai mulți și mai leneși, după o vreme nu prea mai ai de la cine lua. Și atunci rămân săraci toți.

La asta nu mă gândisem. Adică haiducii erau buni câtă vreme aveau de unde lua. După aia se cam termina cu haiducia. N-aveam cum s-o mai contrazic pe mamaia, așa că l-am întrebat pe taică-miu.

- Până la urmă, haiducii sunt buni sau răi?

- Ce ți-a venit? N-ai văzut în „Haiducii lui Șaptecai” că sunt buni?

- Păi da, dar mamaia zice că, dacă tot iei de la boieri și-i mai și omori, după aia de la cine mai iau haiducii ca să dea la săraci?

- Păi, dacă le-au dat săracilor, ăia s-au îmbogățit. Acum iau de la ei, mi-a răspuns tata râzând.

Răspunsul lui nu m-a mulțumit. Mi se părea că-și bate joc de mine. Parcă și mamaia râsese de mine. Tata m-a văzut bosumflat și a continuat.

- Să știi că așa au făcut comuniștii. Le-au luat averile moșierilor și industriașilor și pe ei i-au băgat prin închisori. Când n-au mai fost moșieri și industriași, au luat de la chiaburi, adică de la oamenii mai gospodari. Acum iau cote și impozite de la toată lumea.

- Așa or fi, dar pentru Tata Oaia au fost buni.

- I-au dat prostului putere. S-a bucurat o vreme. Pe urmă tot ei l-au dat jos, că l-au prins că fura din bani. Atât l-a dus capul.

Acum începusem să înțeleg. După socoteala mea, haiducii buni erau cei din filme, iar cei răi erau comuniștii.

Cu nemții era mai încurcat. Unii dădeau bomboane copiilor, alții îi spânzurau pe partizani.

Cu rușii era cel mai greu să mă lămuresc. Rușii erau buni doar în filmele făcute de ei. Ai mei nu-mi pomeniseră niciodată de vreun rus bun.

Bunicii noștri nu au avut de ales. Pur și simplu, într-o zi s-au trezit cu Tata Oaia primar și cu un guvern supus Moscovei. Armata sovietică era deja aici.

Acum vremurile s-au schimbat. Și tocmai fiindcă nu mai poate veni cu tancurile peste noi, Moscova încearcă să ne convingă să-l alegem noi, de bunăvoie, pe Tata Oaia.


r/AsaCumEramOdata • • 5d ago

1940-1947 Stoian Șt.Dan (1919-2016)

17 Upvotes

Iași, 13 noiembrie 1919

s-a născut Stoian Șt.Dan ,

bravul zburător al aviației militare române.

Locotenent pilot în Grupul 5 Bombardament Greu, Escadrila 77, bravul aviator a luptat pentru țară în cel de-Al Doilea Război Mondial din iunie 1943 până la sfârșitul războiului.

A efectuat 147 misiuni de bombardament și a fost distins cu o serie de ordine și medalii.

Generalul de flotila aeriană, Dan STOIAN, veteran de război, nu s-a împăcat niciodată cu faptul că ,,hotarele României Mari, pentru reîntregirea cărora au luptat și s-au jertfit camarazii săi, au rămas văduvite de Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța". A plecat la ceruri în data de 24 august 2016 . Am fost deosebit de onoraţi că l-am cunoscut, recunoscători pentru privilejiul de a ne fi fost alături la activitățile fundației noastre și pentru paginile de istorie pe care ni le-a lăsat.

Îi păstrăm amintirea vie la Centrul Muzeal Aviator Alexandru Șerbănescu . Generalul de flotilă aeriană Dan Stoian rămâne în sufletele noastre.

Recunoștință și Neuitare!


r/AsaCumEramOdata • • 5d ago

1940-1947 Țărani români

Thumbnail
gallery
12 Upvotes