r/AsaCumEramOdata • u/Combatantiromanismul • 5h ago
evul mediu CUM ERAU DESCRIȘI ROMÂNII DIN TRANSILVANIA
Există în istoria românilor o parte despre care vorbim prea puțin: cum trăiau oamenii de rând, cei lipsiți de privilegii, într-o societate în care statutul social și drepturile nu erau aceleași pentru toți.
Călătorii străini care au trecut prin Transilvania au lăsat mărturii despre acești oameni.
Nu toate sunt măgulitoare. Unele conțin prejudecățile epocii și trebuie citite cu spirit critic. Dar tocmai de aceea sunt interesante: ne permit să vedem lumea de atunci și prin ochii unor observatori din afară.
GEORG REICHERSTORFFER – SECOLUL AL XVI-LEA
În prima jumătate a secolului al XVI-lea, Georg Reicherstorffer, diplomat și călător german, descria comunitățile românești din Transilvania și Maramureș.
El observa că românii trăiau adesea în sate și așezări retrase, ocupându-se în special cu creșterea animalelor:
„...un neam de oameni foarte aspru, hrănindu-se din cirezi și turme...”
Este o imagine a unei populații rurale, în mare parte pastorale, care trăia în zone mai greu accesibile.
Cuvântul „aspru” trebuie însă înțeles în context. Nu înseamnă neapărat „rău”, ci poate descrie un mod de viață dur, adaptat condițiilor în care trăiau.
ANTON VERANCSICS – SECOLUL AL XVI-LEA
Mult mai directă este mărturia lui Anton Verancsics, umanist, diplomat și arhiepiscop de Esztergom, care a cunoscut Transilvania în secolul al XVI-lea.
Despre românii din Transilvania el scria că, deși erau numeroși:
„...nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor...”
Cu o excepție importantă: unii dintre românii din Țara Hațegului fuseseră înnobilați datorită serviciului militar și participării la luptele împotriva turcilor.
Despre restul, Verancsics spune:
„Ceilalți sunt oameni de rând și iobagi ai ungurilor...”
Și descrie condițiile lor de viață:
„...aceștia, împreună cu turmele lor, duc o viață nenorocită...”
Mai spune că mulți dintre ei locuiau în zone retrase și greu accesibile, „prin munți și păduri”.
Este una dintre mărturiile care ne arată cel mai clar diferența dintre statutul social al românilor și al stărilor privilegiate ale Transilvaniei.
Dar există și o nuanță foarte interesantă în relatarea lui Verancsics: serviciul militar putea schimba statutul social al unor români.
Cei care se remarcaseră în luptele împotriva turcilor puteau fi răsplătiți cu înnobilarea.
AUGUSTE DE GÉRANDO – 1845
Trei secole mai târziu, francezul Auguste de Gérando, care a călătorit prin Transilvania, găsește o populație românească numeroasă, dar aflată încă într-o poziție socială inferioară.
El formulează extrem de dur:
„Dans l’origine, les Valaques formèrent en Transylvanie la race vaincue, c’est-à-dire la classe des serfs.”
„La origine, valahii formau în Transilvania rasa învinsă, adică clasa șerbilor.”
Este expresia de la care pornește și titlul acestei postări.
Gérando descrie și sărăcia românilor.
Dar, în același timp, observă ceva care îl impresionează: ospitalitatea lor: „Les Valaques sont fort hospitaliers.”
„Valahii sunt foarte ospitalieri.”
El spune că, oricât de săraci ar fi, aceștia împart din puțina lor hrană chiar și cu cei mai săraci decât ei.
Descrie și obiceiul de a pune apă la marginea drumului pentru călătorii însetați.
Apoi ajunge la calitățile militare ale românilor:
„Le Valaque n’est pas naturellement belliqueux : cependant, une fois enrôlé, il sert en bon soldat.”
„Valahul nu este în mod natural războinic: totuși, odată înrolat, servește ca un bun soldat.”
Iar despre rezistența lor spune:
„S’il n’a pas la furia, l’élan du Hongrois, il a plus que lui l’opiniâtreté de la résistance.”
„Dacă nu are furia și elanul ungurului, are mai mult decât acesta încăpățânarea rezistenței.”
Gérando notează chiar și expresia:
„Dă pe moarte.”
și o interpretează ca expresie a hotărârii și rezistenței.
Apoi vine una dintre cele mai interesante observații:
„Quel qu’ait été l’abaissement des Valaques, ils se relèveront indubitablement...”
„Oricât de mare ar fi fost înjosirea valahilor, ei se vor ridica fără îndoială...”
Și explică de ce:
„...car ils sont capables d’un développement rapide.”
„...pentru că sunt capabili de o dezvoltare rapidă.”
Iar Gérando revine la problema statutului social și amintește un fapt esențial:
„...un certain nombre d’entre eux furent anoblis pour prix du service militaire.”
„...un anumit număr dintre ei au fost înnobilați drept răsplată pentru serviciul militar.”
Astfel, în aceeași mărturie apar două realități care merită puse una lângă alta:
români aflați în clasa șerbilor
și
români care, prin serviciul militar, au ajuns să fie înnobilați.
Nu avem, așadar, o imagine simplă.
Avem o populație care a cunoscut sărăcia, lipsa privilegiilor și dependența socială, dar despre care observatorii străini consemnează în același timp ospitalitatea, rezistența, capacitatea de muncă și aptitudinile militare.
Și aici se află una dintre cele mai importante lecții ale acestor mărturii. Un statut social inferior nu este același lucru cu o valoare umană inferioară.
Românii descriși în aceste relatări nu apar doar ca „iobagi” în documentele epocii. Apar ca oameni care munceau, supraviețuiau în condiții grele, își ajutau semenii, luptau și, uneori, reușeau chiar să-și schimbe statutul social.
Iar mărturiile lor nu trebuie nici idealizate, nici ignorate.
Trebuie citite.
______________________
SURSE:
• Anton Verancsics (Antonius Verantius), relatarea despre Transilvania, sec. XVI, în colecția Călători străini despre Țările Române.
• Georg Reicherstorffer, Chorographia Transylvaniae, sec. XVI.
• Auguste de Gérando, La Transylvanie et ses habitants, Paris, 1845, cap. XIII – „Les Valaques”.
FOTO: Familie de români pădureni din satul Meria, Munții Poiana Ruscă, județul Hunedoara, 1911.
Fotografie: Sándor Beluleszko (Alexandru Belulescu, 1879–1914).
Sursa: Erdély története / Wikimedia Commons – domeniu public.
Imaginea a fost îmbunătățită și restaurată digital cu ajutorul inteligenței artificiale, cu scop ilustrativ.CUM ERAU DESCRIȘI ROMÂNII DIN TRANSILVANIAExistă în istoria românilor o parte despre care vorbim prea puțin: cum trăiau oamenii de rând, cei lipsiți de privilegii, într-o societate în care statutul social și drepturile nu erau aceleași pentru toți.Călătorii străini care au trecut prin Transilvania au lăsat mărturii despre acești oameni.Nu toate sunt măgulitoare. Unele conțin prejudecățile epocii și trebuie citite cu spirit critic. Dar tocmai de aceea sunt interesante: ne permit să vedem lumea de atunci și prin ochii unor observatori din afară. GEORG REICHERSTORFFER – SECOLUL AL XVI-LEAÎn prima jumătate a secolului al XVI-lea, Georg Reicherstorffer, diplomat și călător german, descria comunitățile românești din Transilvania și Maramureș.El observa că românii trăiau adesea în sate și așezări retrase, ocupându-se în special cu creșterea animalelor:„...un neam de oameni foarte aspru, hrănindu-se din cirezi și turme...”Este o imagine a unei populații rurale, în mare parte pastorale, care trăia în zone mai greu accesibile.Cuvântul „aspru” trebuie însă înțeles în context. Nu înseamnă neapărat „rău”, ci poate descrie un mod de viață dur, adaptat condițiilor în care trăiau. ANTON VERANCSICS – SECOLUL AL XVI-LEAMult mai directă este mărturia lui Anton Verancsics, umanist, diplomat și arhiepiscop de Esztergom, care a cunoscut Transilvania în secolul al XVI-lea.Despre românii din Transilvania el scria că, deși erau numeroși:„...nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor...”Cu o excepție importantă: unii dintre românii din Țara Hațegului fuseseră înnobilați datorită serviciului militar și participării la luptele împotriva turcilor.Despre restul, Verancsics spune:„Ceilalți sunt oameni de rând și iobagi ai ungurilor...”Și descrie condițiile lor de viață:„...aceștia, împreună cu turmele lor, duc o viață nenorocită...”Mai spune că mulți dintre ei locuiau în zone retrase și greu accesibile, „prin munți și păduri”.Este una dintre mărturiile care ne arată cel mai clar diferența dintre statutul social al românilor și al stărilor privilegiate ale Transilvaniei.Dar există și o nuanță foarte interesantă în relatarea lui Verancsics: serviciul militar putea schimba statutul social al unor români.Cei care se remarcaseră în luptele împotriva turcilor puteau fi răsplătiți cu înnobilarea. AUGUSTE DE GÉRANDO – 1845Trei secole mai târziu, francezul Auguste de Gérando, care a călătorit prin Transilvania, găsește o populație românească numeroasă, dar aflată încă într-o poziție socială inferioară.El formulează extrem de dur:„Dans l’origine, les Valaques formèrent en Transylvanie la race vaincue, c’est-à-dire la classe des serfs.”„La origine, valahii formau în Transilvania rasa învinsă, adică clasa șerbilor.”Este expresia de la care pornește și titlul acestei postări.Gérando descrie și sărăcia românilor.Dar, în același timp, observă ceva care îl impresionează: ospitalitatea lor: „Les Valaques sont fort hospitaliers.”„Valahii sunt foarte ospitalieri.”El spune că, oricât de săraci ar fi, aceștia împart din puțina lor hrană chiar și cu cei mai săraci decât ei.Descrie și obiceiul de a pune apă la marginea drumului pentru călătorii însetați.Apoi ajunge la calitățile militare ale românilor:„Le Valaque n’est pas naturellement belliqueux : cependant, une fois enrôlé, il sert en bon soldat.”„Valahul nu este în mod natural războinic: totuși, odată înrolat, servește ca un bun soldat.”Iar despre rezistența lor spune:„S’il n’a pas la furia, l’élan du Hongrois, il a plus que lui l’opiniâtreté de la résistance.”„Dacă nu are furia și elanul ungurului, are mai mult decât acesta încăpățânarea rezistenței.”Gérando notează chiar și expresia:„Dă pe moarte.”și o interpretează ca expresie a hotărârii și rezistenței.Apoi vine una dintre cele mai interesante observații:„Quel qu’ait été l’abaissement des Valaques, ils se relèveront indubitablement...”„Oricât de mare ar fi fost înjosirea valahilor, ei se vor ridica fără îndoială...”Și explică de ce:„...car ils sont capables d’un développement rapide.”„...pentru că sunt capabili de o dezvoltare rapidă.”Iar Gérando revine la problema statutului social și amintește un fapt esențial:„...un certain nombre d’entre eux furent anoblis pour prix du service militaire.”„...un anumit număr dintre ei au fost înnobilați drept răsplată pentru serviciul militar.”Astfel, în aceeași mărturie apar două realități care merită puse una lângă alta:români aflați în clasa șerbilor
și
români care, prin serviciul militar, au ajuns să fie înnobilați. Nu avem, așadar, o imagine simplă.Avem o populație care a cunoscut sărăcia, lipsa privilegiilor și dependența socială, dar despre care observatorii străini consemnează în același timp ospitalitatea, rezistența, capacitatea de muncă și aptitudinile militare.Și aici se află una dintre cele mai importante lecții ale acestor mărturii. Un statut social inferior nu este același lucru cu o valoare umană inferioară.Românii descriși în aceste relatări nu apar doar ca „iobagi” în documentele epocii. Apar ca oameni care munceau, supraviețuiau în condiții grele, își ajutau semenii, luptau și, uneori, reușeau chiar să-și schimbe statutul social.Iar mărturiile lor nu trebuie nici idealizate, nici ignorate.
Trebuie citite...
SURSE:• Anton Verancsics (Antonius Verantius), relatarea despre Transilvania, sec. XVI, în colecția Călători străini despre Țările Române.
• Georg Reicherstorffer, Chorographia Transylvaniae, sec. XVI.
• Auguste de Gérando, La Transylvanie et ses habitants, Paris, 1845, cap. XIII – „Les Valaques”.FOTO: Familie de români pădureni din satul Meria, Munții Poiana Ruscă, județul Hunedoara, 1911.
Fotografie: Sándor Beluleszko (Alexandru Belulescu, 1879–1914).
Sursa: Erdély története / Wikimedia Commons – domeniu public.







